Când va fi vârful CRIZEI în România. Sorin Naş: Guvernul nu va mai avea bani

Când va fi vârful CRIZEI în România. Sorin Naş: Guvernul nu va mai avea bani
luni, 22 iunie 2020 Partidul Forța Națională
In Știri
forta nationala
DISTRIBUIȚI

Sorin Naş, preşedinte Forţa Naţională, a anunţat care va fi momentul de vârf al crizei în România.  

Sorin Naş apreciază că luna septembrie va fi critică pentru România, moment în care guvernanţii vor fi nevoiţi să se împrumute la FMI pentru a putea achita salariile şi celelalte obligaţii.

“Vom ajunge în luna septembrie, am comunicat acest lucru, ca România să fie obligată să se împrumute pentru a plăti probabil şi salarii bugetare – nu vorbim de pensii majorate – oricum este obligatoriu să înceapă şi plata majorată a pensiilor şi a alocaţiilor, Guvernul nu va avea altă alternativă. Pentru că nu e vorba de creşterea pensiilor, ci de majorarea punctului de pensie. E lege, trebuie aplicată. Nu vor avea de unde să facă rost de bani, decât de la FMI”, a declarat Sorin Naş într-un interviu.

VIDEO: 

(sursa: dcnews.ro)

DISTRIBUIȚI