Forța Națională SOMEAZĂ PNL: NU mai UMILIȚI pensionarii

Forța Națională SOMEAZĂ PNL: NU mai UMILIȚI pensionarii
marţi, 9 iunie 2020 Partidul Forța Națională
In Știri
FNATIONALA-4
DISTRIBUIȚI

Partidul FORȚA NAȚIONALĂ, cu respectul cuvenit celor care prin muncă și multe privațiuni au scos ROMÂNIA din înapoiere și și-au crescut copiii cu credința că la bătrânețe se vor bucura de respect, denunță modul în care toate partidele parlamentare umilesc milioanele de români care au muncit cinstit.

Partidul FORȚA NAȚIONALĂ constată cu durere că legile votate de Parlamentul României nu sunt respectate de Partidul Antinațional Liberal, că arbitrariul și servilismul față de interesele străine stau la baza terfelirii muncii părinților, bunicilor și străbunicilor noștri. Domnilor ”Antinaționali Liberali”, nu mai mințiți cu nerușinare și încetați să-i batjocoriți în mod cinic și nemilos pe români. ROMÂNIA are resursele financiare necesare pentru creșterea pensiilor la cel puțin nivelul mediu din Uniunea Europeană. Sunteți pro-europeni numai din punct de vedere al propriilor interese, în rest, îi amăgiți pe români că lucrați pentru ei și în schimb elaborați acte normative prin care inventați categorii de privilegiați, de profitori și îmbuibați.

Guvernul șomerului ”Sică mandolină” și partidele din opoziție continuă să distrugă prezentul României și să îi submineze viitorul, de aceea FORȚA NAȚIONALĂ consideră că actuala clasă politică – cea care a ruinat România în cei 30 de ani de alternanță la guvernare trebuie – să dispară de pe eșicherul politic românesc.

Partidul FORȚA NAȚIONALĂ, partid de gândire exclusiv românească, nu un partid ”pivot” coordonat din afara țării sau de forțe oculte din interior, este singura soluție de salvare a țării, întrucât are programe economice și sociale viabile, și știe să identifice surse de finanțare pentru dublarea alocațiilor copiilor, majorarea pensiilor, investiții, crearea de noi locuri de muncă și specialiștii care să implementeze aceste soluții de salvare națională.

A sosit momentul să fiți români, nu slugi la străini!, transmite președintele fondator de onoare al FN, Gheorghe Popescu.

(sursa: stiripesurse.ro)

 

DISTRIBUIȚI